„Știți, este interesant faptul că avem strămoși comuni. Oamenii de acum zece secole nu v-ar recunoaște, probabil, deși noi am fi, în continuare, mai mult sau mai puțini identici cu ei. Este ceva de notat, apropo de excese și involuția umană.”
Cele două nave se uniseră conform specificațiilor diplomatice, cu un spațiu comun destinat discuțiilor. Complet diferite, lujerul lung și metalic al oamenilor arăta aproape ridicol pe lânga sfera energetică a ființelor, de parcă un trabuc ar fi fost mânuit de un fumător orb pe lângă flacără.
Marhur Sherpa, liderul oamenilor, așteptase răbdător în timp ce, în fața sa, omologul său se definea, întâi din pixeli mari, difuzi și apoi încet, cu o rezoluție din ce în ce mai bună. De altfel, toată partea lor era o proiecție holografică în cadrul încăperii ovale aflate pe marginea navei umane.
Urmaseră negocieri dure cu scopul de a opri un conflict iminent. Nici oamenii, nici ființele acestea electronice nu-și doreau război, gândi Sherpa. Mult mai simplu să ne speriem reciproc, cum o facem de două sute de ani și apoi să ne întoarcem la casele noastre. Pentru oameni, era o chestiune politică, știind că așa-numitele ființe nu dispuneau decât de câteva planete și puține forțe militare. Pentru rasa umană, însă, în acest moment, rezultatul ar fi fost devastator din punct de vedere economic. Nici faptul că ambele tabere se spionaseră în draci nu ajuta situația.
„Posibil să fie adevărat, îi răspunse omul-hologramă, însă aceiași strămoși comuni ar înțelege și sensul evoluției, ei înșiși descendenți ai unor animale, până la urmă. Cine poate declara că transformarea în homo sapiens nu a fost o involuție, pe o altă scară de valori; mai ales la cum a tratat, apoi, omenirea Pământul – și cum l-a pierdut! Dar sunt subiecte academice acestea… Ideea este că vă suntem superiori, inclusiv în diferențele dintre noi, mai ales în felul în care tratăm conflictele. Strămoșii ar percepe ascendentul nostru asupra voastră.”
„Și care ar fi acel ascendent?” Întrebă Sherpa, cu un zâmbet ironic pe buze.
„Însuși faptul că noi am renunțat la conflict intern. Prin digitalizarea conștiințelor noastre, am creat Inteligența Maternă, o creație cu individualitate, cu personalitate. Noi declinăm conflictele Acesteia, avem o conștiință comună, construită din viețile noastre, ale tuturor. Este ceea ce voi ați tot încercat cu Inteligența Artificială Distribuită, dar v-a fost frică să faceți ultimul pas. Indivizii voștri mor, nu sunt digitalizați, folosiți planete întregi pentru resurse de suport, totul este o risipă incredibilă pentru un sistem care vă folosește, în principal, la război.”
„Și la taxe, impozite, la sănătate și forțe polițienești, ba chiar și în scopuri militare. De altfel, întreaga putere a inteligenței noastre distribuite ne arată că nu ați putea susție un război cu noi. Cât despre Mama Inteligentă, noi avem ceva ce se numește liberul arbitru. Libertatea de a decide asupra noastră. Cred că e ceva pentru care să poți muri liniștit, știind că nu ești apoi mâncat într-o viață de apoi sugrumată de aceeași sclavie.” Sherpa rânji la propria sa elocvență. Întâlnirea se filma, totuși. Tocmai își câștigase înca o decadă la putere, cu editare minimă.
„O luptă cu noi v-ar pune, într-adevăr, computerele la muncă. Cum e asta o sclavie mai bună, prin comparație?” Întrebă ființa. Părea extrem de real în gesturi și mimică.
„Dacă era o asemenea sclavie, cum de ați încercat să ne pătrundeți în sistemele noastre electronice? În casa mea, printre altele, adică numai cel mai bine protejat obiectiv militar din istorie… Acum, vă spun sincer, uneori mi-e teamă și să pornesc prăjitorul de pâine, la gândul că ar sări din el vreun coleg de-al dumneavoastră.”
„Da, sau mai rău, l-ați omorî!” Replică holograma, pe un ton calm.
„O să discut cu femeia de serviciu, desigur. N-aș dori biții voștri pe grahamul meu.”
”Suntem foarte haioși amândoi, domnule Sherpa. Vreți război, deci?”
Acum e momentul, gândi omul. Spune nu și ai pierdut tot. Dă-te prea tare la fundalul ăsta de ecran și ești vinovat pentru război. Fii prea moale în replica și nu prea mai contează ce război urmează.
„Un templu pentru fiecare zeu, domnule,” răspunse categoric politicianul. „Asta îmi doresc, să încetați să ne mai atacați, să încetați agresiunea la adresa noastră și să recunoașteți că nu putem trăi altfel decât separat!” Bătu cu palma în masă. „Ați înțeles?” L-am făcut. Dacă înțelege ce-i zic – și va înțelege!- suntem victorioși în războiul rece încă un secol.
„Desigur, domnule,” răspunse animația, în același ton enervant de calm. „Dar gândiți-vă ce veți spune alegătorilor dumneavoastră când veți înfunta nu doar pe noi, simple fundale de ecran, împreună cu vreo două alte rase de extratereștri care s-au cam săturat de aroganța dumneavoastră.”
„Nu înțeleg,” replică omul, livid.
„Ceea ce voi ați crezut ca fiind nehotărâre, la noi a fost strategie. Suntem telepatici de mult, domnule. Faptul că nu v-ați prins până acum, timp de trei secole, arată doar că ar trebui să fim un pic mai inteligenți decât strămoșii noștri comuni și să nu vă eradicăm de pe fața planetelor voastre. Cel puțin, nu complet. Avem nevoie și de grădini zoologice, până la urmă.” Holograma zâmbi subțire.
Chiar păre uman, se gândi omul, speriat însă de moarte.