Veniseră de cinci ani și deja Terra era altfel, schimbată parcă de un zeu binevoitor într-o utopie. De la accidentul extratereștrilor încoace, ei erau zei, lideri. Nava lor, înfiptă în crusta Pământului, nu departe de locul unde însăși umanitatea evoluase, devenise un loc de pelerinaj. În jur, stabilitatea politică luase locul războiului, energia liberă și gratuită servea orice nevoie, sărăcia devenise o aberație statistică, iar nemurirea era doar la un pas depărtare.
Totul se baza pe voința oamenilor. Ei nu ceruseră nimic la schimb, mai degrabă acceleraseră evoluția umană, pentru ca apoi să fie, poate, ajutați să plece, odată ce noi am fi atins un punct de evoluție. Nu impuneau nimic, cereau doar pace și evoluție, în ceea ce se definea drept o nouă eră a omenirii.
Reacțiile contrare existaseră încă din prima zi, dar fuseseră de scurtă durată. Încercările militare ar fi avut foarte puțin succes. Nici armele nucleare nu i-ar fi atins. Și erau precum îngerii, creaturi în mare măsură similare cu noi, bipede, cu trăsături aproape ca în cărțile de basm ale copilăriei, de Tolkien sau C.S. Lewis. Efli sau cum s-ar fi numit ei, păreau să emane lumină și sinceritate.
Jean Michel își fixă vesta explozivă mai bine pe el, de parcă detaliul ar fi contat și ieși în lumină, la doar câțiva kilometri de nava lor. La cei 65 de ani ai săi, utopia pe care restul populației o trăia reprezenta doar o himeră. Voința individuală dispăruse, statele națiune eșuaseră, culturile se hrăneau cu concepte care acum câțiva ani ar fi reprezentat taboo-uri. Nici televiziunile de știri nu mai prezentau știri, ci doar vieți ale unor oameni banali. Dispăruse realitatea sa imperfectă, iar ceea ce îi luase locul era doar o glumă sinistră, gestionată de o farsă și mai mare, aparent extraterestră.
Poate cea mai importantă lipsă era, însă, pierderea soției cu doar câteva zile înainte de așa-numita lor venire. Degeaba fuseseră mai toate bolile vindecate, dacă cei ce planuiseră toată această șaradă nu luau în calcul și pe cei deja pierduți. Iar nemurirea pe care o promiteau, strângerea sufletelor într-o platformă vie era cea mai mare bătaie de joc. Jean Michel era hotărat, nu în luarea altor suflete, cât în propria sa declarație, în nedreptatea pe care o suferea.
Se îndreptă spre locul faptei. Nici detectoare de metal nu mai existau, atât de siguri erau oamenii și ființele acelea de lipsa de pericol. Pășind pe pământul acela care înghițise suflete și oase omenești timp de milioane de ani, se gândi el, în aerul dimineții, ca încă o poveste s-ar mai putea îngropa aici, în Africa. Nici Dumnezeu nu mai exista pentru noua rasă umană, în cinci ani uitaseră până și de credință.
Nu cu mult timp în urmă, stelele erau doar găuri într-un acoperământ al modestiei societății, într-o eră în care faptele dădeau Pământul în mijlocul universului și biserica centrul său. Era incorect, Jean Michel știa acest fapt, dar parcă de atunci și în corectura aceea a științei își găseau toate relele sursa. De atunci, stelele deveniseră destinații, nu doar curiozități. Și dacă asta nu era destul, acum stelele cică ara fi venit în vizită.
Păși mai hotărat spre destinația sa. Nava, lungă și plină de lumini și texturi energetice, stătea înfiptă în centrul unui crater imens, ca un turn din Pisa modern. Cică ar fi fost și mai multe astfel de nave pe drum, dar zborul interstelar ar fi durat sute și mii de ani. Până atunci, omenirea trebuia să se obișnuiască cu noii săi lideri. Și să evolueze în salturi nenaturale, gândi el.
Trecea printre corturi și oameni care se trezeau, deja, pelerini cu cine știe ce dorințe sau rugi către îngerii căzuți din ceruri. Sila îl cuprinse, văzându-i de atâtea naționalități și cu atâta speranță într-un fals nicidecum ceresc. Nu-și putea imagina cum de reușiseră forțele oculte ale lumii să planteze acea grozăvie acolo sau ce efecte speciale erau în joc pentru a-i face pe străini să pară de pe altă planetă, dar totul era un joc, se asigură el încă o dată. Totul este o minciună.
Continuă la pas, în josul craterului. La câteva sute de metri de navă, care deja îi cuprindea întreaga privire, se opri și privi în sus, îndrăzneț. În umbra ei, era chiar răcoare. Spera să rezolve această problemă, în curând avea să fie cald. Foarte cald. Își construise vesta cu vechile tehnologii, bănuind că cele noi vor fi urmărite. Știa că nu putea face rău navei, în vreun fel, dar actul său avea să ceară atenție internațională. Nimic nu fusese încercat, de magnitudinea aceasta, cel puțin nu de un individ. Autoritățile, cele rămase, aveau să-i găsească acasă manifesto-ul politic, crezul său cel mai de preț.
Privind încă o dată în jur, gată să plângă la gândul soției și a vieții trăite în nevoi și sărăcie, apăsă butonul declanșator. Simți cum se ridică la ceruri, cum sufletul îi este luat și împins, de-a lungul unui tunel luminos, spre adevărații îngeri, cei din copilăria sa. Spera, măcar, să fie înțeles de Dumnezeu, dacă nu de ce mai rămăsese din societate.
============================
Breaking News
AFRICA (AP) – Un bărbat în vârstă, aparținând fostei naționalități franceze, a comis un act terorist astăzi, în apropiere de nava-monument a Vizitatorilor. Datorită intervenției rapide a Vizitatorilor, atacul nu a produs pierderi umane sau stricăciuni materiale. Gestul său a fost descifrat ca fiind unul de opoziție la actualul mers al societății.
Datorită apropierii de Punctul Zero și de nava-monument, Vizitatorii au sesizat situația și au protejat toți oamenii din jurul atacatorului. Mai mult, aceștia au salvat la timp memoria bărbatului și intenționează să o includă în noua platformă a Nemuririi, în ciuda evidentelor probleme psihologice. Purtătorul de cuvânt al extratereștrilor a anunțat că varianta stocată va fi automat lipsită de orice dereglări psihologice.
„Avem încredere în speranța de viața a prietenilor noștri pământeni. Nu știm ce l-a convins pe acest individ să-și curme viața, dar noi nu putem tolera o astfel de pierdere, mai ales la umbra propriei noastre nave. De aceea, urmează să îl readucem la viață, în cadrul noii platforme a Nemuririi. Bineînțeles, fără să-i afectăm personalitatea, îi vom trata și, dacă este cazul, chiar șterge, amintirile care l-au adus într-o astfel de stare extremă. Sunt sigur că se va simți mai viu decât niciodată,” a declarat purtătorul de cuvânt pentru AP.
Rămășițele pământești ale atacatorului urmează să fie îngropate în cripta familiei din Paris.