– Cum adică, votați în trecut?
– Adică democrația nu mai e ca în vremea ta, acum 120 de ani. Bine, ești doar un AI acum, o inteligență artificială din timpuri mult trecute, s-ar putea să n-ai puterea de procesare să înțelegi…
– Încearcă-mă, eu am trăit revoluția tehnologică. Știi oare ce e un 286?
– Da, un computer vechi, mai exact un procesor Intel 80286. Uite, asta zic, chiar și la nivelul bazelor tale de date, ce faci tu, cum reacționezi, cum gândești — toate sunt de mult bătute de puterea creierului nostru post-uman. Sunt istoric, deci mi-e ușor să-ți explic. Practic ceea ce ție ți-ar fi luat 30 de secunde, eventual, să cauți pe un terminal fizic, cu input-uri de taste și prostia aia de o numeați voi mouse, nouă ne vine instantaneu în creier, cu imagini, context, tot. Wikipedia de pe vremea voastră se încarcă ca atare în creier, la naștere.
– Chiar și varianta românească? Aia cu toate greșelile? Îmi pare rău pentru tine, atunci…
– Nu, foloseam doar o referință pe care s-o înțelegi. Dar sarcasm, frumos! Unde era sarcasmul ăsta când mega-corporațiile vă furau toate datele personale și vi le foloseau pentru a crea AI-uri ca tine, mă întreb? 120 de ani mai târziu, după moartea ta, te pot porni și opri cu un gând. Ți-aș putea fi Dumnezeu, daca n-ar suna atât de jalnic.
– Ești un domn cu mine, ce să spun, apreciez. Deci democrația?
– Da, că de la asta pornisem… Noi votăm performanța ultimilor patru ani, a echipei de guvernare. Nu se mai permit promisiuni electorale, ca pe vremea ta. Suntem un fel de board de guvernatori, voturile noastre practic acceptă sau nu raportul făcut de Guvern, la sfârșit de mandat. În funcție de procentaj și obiceiuri, rămân sau se schimbă.
– Și cum planuiți evoluția economică sau viitorul, dacă nu are nimeni dreptul să facă promisiuni?
– La fiecare 12 ani sunt și alegeri pe idei, nu oameni, în care se dezbat evoluții. Vrem ca în 12 ani să fie ceva așa, să crească exporturile sau să trecem peste o problemă de vreun fel, poate să se construiască ceva infrastructură. Ideile curg de la cetățeni, prind susținere, sunt dezbătute cu experți, trec apoi pe linie dreaptă la votul național.
– Asta poate fi și o invitație la populism, totuși. Ca și enorm de multă putere dată acelor guverne care sunt la putere în acea perioadă.
– Inițial au fost câteva nemulțumiri sau excese, e adevărat. Dar în era informării totale, span-ul de atenție al oamenilor s-a redus simțitor. Orice minciună semi-credibilă risca și să dărâme guverne, până să se trezească adevărul. Deci s-a trecut la varianta în care votezi trecutul, nu viitorul. Informarea a devenit principalul bun de schimb, mai ales odată cu apariția tehnologiilor blockchain, iar noi acum suntem gardienii activității guvernelor. Nu ne place ceva, îi dăm jos pentru incompetență.
– Și cine vine în locul lor? Cum vă țineți alegerile?
– De printre cei care au susținut și moderat informațiile, pe baza încrederii celor care au înaintat cu ideile de la nivelul minții lor la cel național. Nu prea mai există partide politice, există doar mici grupuri de interese pe diferite subiecte care atrag apoi susținere.
– Mi se pare în continuare un sistem imperfect, ba chiar mai prost decât cel dinainte.
– Ai gândi asta daca n-ai înțelege evoluția tehnologică din ultimii ani. Avem baze pe Marte și Lună. Lucrurile se mai schimbă atunci când orice pas îl faci poate fi controlat de oricine și orice declarație rămâne pe vecie. Desigur, aici vă mulțumim vouă. Perioada 2000-2020 a fost o generație de sacrificiu în sensul tehnologiilor emergente, a pionieratului în pătrunderea statului și a corporațiilor în viețile oamenilor. Știau tot despre voi. Și era evident, la un moment dat, ca toate informațiile astea să revină înapoi lumii, să fie publice și în primul rând transparente.
– Și nu te simți ușor transparent, știind că poți fi văzut de toată lumea?
– Dacă cineva mă poate vedea pe mine, și eu pot vedea că se uită la mine. Ce motive ar avea, atunci, s-o mai facă? Până și discuția asta este înregistrată undeva. Poate fi urmărită. Și va fi, pentru că îl consider un dialog util societății, cu un AI vechi, descoperit printre lucrurile bunicului meu.
– Dar tu nu spui ceea ce crezi, nu? Adică îți măsori cuvintele, nu poți spune chiar ce ai în gușă, nu ai unde să te răzvrătești, să gândești liber, să nimic…
– Sincer, chiar pot gândi și acționa liber. Nu îmi limitează nimeni libertatea de a o face. Doar îmi asum ceea ce spun. Nu înseamnă că n-am și eu declarații proaste, că n-am făcut greșeli sau mai știu eu ce… regrete, să le spunem. Dar vreau să înțelegi lumea în care te-am repornit.
– De ce ar mai conta, dacă tot spui că sunt înapoiat și mort?
– Pentru că avem cu toții nevoie de ajutorul tău. Avem o problemă….