„Este un miracol, dragii mei! Un miracol!” Strigă politicianul, rupând o franzelă între degete. Arunca bucățile în stânga și în dreapta, în glodul uliței de toamnă. „Priviți cum erau doar câteva pâinici aici și ne întrebam ce vom face, iar acum când dau una, apare alta în dubiță! Un miracol, Dumnezeu este cu noi!”
În micul sat, bătrânele se îmbulzeau și-și făceau cruce. Se dădea, nu conta ce. Sărăcia lor era mai mare decât ce se oferea, în orice situație, ideea de a avea mai mult decât le trebuie reprezenta un lux rar întâlnit.
Politicianul cu diminutivele era și el, la rândul său, un om sărac, deși poate la creier mai mult decât în declarația de avere. De două zile cutreieram satele din colegiul său și ne întrebam cum oamenii l-ar putea vota. Carisma sa se confunda cu a unui tăpșan proaspăt defrișat; curiozitatea vederii unei astfel de scene pentru prima dată probabil că ar fi zăbovit privirea asupra sa mai mult de o secundă. Era punctul său forte.
Și cred că știa asta, pentru că, în acea zi, începuse să zbiere, să urle „miracol!”, să împartă pâinile cam reci, aduse de la oraș. Făcuse un happening, cu babele satului drept participante active la revoluția minții. Like-urile și share-urile aici nu existau în forma lor nativă, erau înlocuite de un sistem de informare umană, descentralizat și identic ca viteză cu internetul. Țațele lucrau în ciuda lui Zuckerberg. SRI-ul și-ar fi dat testiculul drept să aibă așa ceva.
În două ore, urma să fie știre locală, până mâine națională. Un miracol s-a întâmplat în nu știu ce comună uitată de lume, fără canalizare sau drum asfaltat, Dumnezeu a înmulțit pâinile date votanților.
Cu speech-uri înlăcrimate și tone de cruci făcute, a mai durat două ore. Într-un final, am intrat cu el în mașină, gata să pornim spre următorul sat. Era tăcut și gânditor. Privirea îi aluneca pe geam, cu degetele strânse în jurul tâmplei, mâna pe cotieră. Nu știu la ce se uita, nu-mi dădeam seama dacă își calculează următoarea mișcare politică, între broboanele de mizerie de pe geam sau dacă-și lua în considerare sufletul nemuritor.
Îmi era neclar dacă aveam de-a face cu un credincios fudul, care chiar credea că s-au înmulțit pâinile date în campanie sau un cu politician absolut versat, care înțelegea că, pe ultima suta de metri, veniseră consilierii cu pâinea de pomană electorală și o băgău, pe șestache, de cealaltă parte a dubei, prin geamul deschis.