menu Menu
Tradiții din era spațială
By Mihnea Posted in blog on July 23, 2017 0 Comments 2 min read
Amintiri comuniste Previous Consultanță și dumnezeire Next

De când am reușit să evoluăm tehnologia spațială și am înțeles că numai obiecte cu masă extrem de mare pot traversa universul la viteze superluminice, Pământul și Luna au reușit să călătorească nestingherite prin Galaxie, cu ajutorul centurii Brunel. Așa cum știm -și istoria ne-a arătat- nu suntem singuri în galaxie, iar oamenii noștri de știință calculează încontinuu noi destinații pentru ceea ce a devenit o planetă întreagă de vacanță.

Astăzi, însă, am hotărât să vedem cum se simt oamenii noștri, cetățeni ai Pământului, cum gândesc ei și cum se pregătesc pentru fiecare salt superluminic, o dată la 10 ani. După 30 de astfel de salturi, am descins, deci, în Oltenaia, parte a protectoratului Sectorului 1 din ceea ce se numea, în antichitate, Bukarest.

În zona metropolitană Caracal, am dat peste tradiții vechi de sute de ani. Am găsit mulți omeni în vârstă, care încă mai trăiesc o viață de subzistență, de pe urma roadelor pământului. Aceștia își îmbracă puținele odrasle rămase în zonă în costume spațiale vechi, lăsate din generație în generație și purced la dansuri care să le păstreze oxigenul în aer.

Întrebați de ce fac aceste lucruri, având în vedere că tehnologia Brunel asigură siguranța planetei și a satelitului său natural întrutotul, bătrânii din sat au indicat dubiile seculare ale strămoșilor cu privire la pierderea aerului. De altfel, chiar dacă acele costume nu mai funcționează și sunt pline de rugină, fiind peticite chiar și cu carpete vechi, faptul că tinerii le poartă și dansează în ele, în dansuri care datează dinaintea Erei Spațiale, asigură un fel de continuitate a dreptului lor de proprietate asupra zonei în care locuiesc.

Cu inflexiuni antic-naționaliste, în situația în care nu mai există state națiune de peste 250 de ani, oltenaienii sunt un trib neînduplecat în relația cu tehnologia, iar ceea ce au putut cumpăra, moșteni sau chiar fura reprezintă asigurarea lor față de viitor. Bref, bătrânii își protejează copiii și teritoriul, bunurile imobile, mai exact, de la pierdere. Scandările din timpul dansurilor, în principal ”Easa, lasă casa!” probabil se referă la numele unei agenții vechi de zbor spațial de pe continentul european.


Previous Next

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cancel Post Comment

keyboard_arrow_up