A fost cea mai bună idee a guvernării de la acea vreme. Cel puțin, așa a fost prezentată, cu surle și trâmbițe de transparență, descentralizare, comunicare instituțională și un efort demn de tehnocrații pe care-i aștepta toată lumea. Pe peretele exterior al fiecărei primării din România sau în centrul comunelor, după caz, au fost instalate monitoare mari, cu conexiune la internet, pe care se puteau citi știri și postări de Facebook.
Conținutul era ales, inițial, de la București, cu o combinație de știri și opinii agreate de guvernanți cu privire la direcția țării. Asta a durat fix trei săptămâni, până când unii baroni locali au ales să folosească noile conturi în scop personal și le-au dat pe mâna consilierilor. Chiar și unii primari și-au angajat oameni să posteze pentru ei, să le facă reclamă. Nici așa n-a fost bine, în volumul de date și comentarii, cu incidente înregistrate la poliție, vecini luați la harță sau chiar manageri de pagină bătuți pentru cenzurarea comentariilor.
Cu timpul, paginile respective au devenit bun public, în marea lor majoritate ținute de câțiva cetățeni, ai fiecărei comunități, care moderau conținutul între frica de primari și cea de săteni – cea din urmă poate ceva mai mare. Ca să scape de posibila excludere din comunitate, aceștia au început să posteze și păreri mai critice la adresa guvernanților, lărgind bula de informare a sătenilor, care deja veneau cel puțin o dată pe zi să vadă ce s-a mai întâmplat în comună, în țară și în lume.
S-a calculat, printre altele, că timpul petrecut în fața monitoarelor a dus la miliarde de euro în pierderi de producție. Nici măcar emisiunile de la televizor nu mai erau, în mediul rural, principalul mod de a petrece timpul liber. Vânzările de telefoane nu au crescut simțitor în această perioadă. Lumea era mulțumită să vină, să vadă și să plece, cu o medie de o oră petrecută, indiferent de vreme, în fața monitoarelor.
Introducerea părerilor critice la adresa guvernanților – și, în genere, la adresa întregii clase politice de la acea vreme – a dus, aproape automat, la probleme în campanie pentru aleși. Moderatorii paginilor, cel puțin cei cu o istorie mai liberală a cenzurii, au ajuns să fie preferați peste politicieni, în măsura în care mulți dintre ei nici măcar nu aveau în gând să candideze. Principalele partide politice au decăzut la urne cu zeci de procente și un număr mare de independenți le-au luat locul.
Găsindu-se cu cel puțin o bătaie la activ și cu promisiuni pentru mai multe, dacă nu repara problemele comunelor din România, acum, că fuseseră aleși și „așa cum faceți acolo, pe televizor, când vă dați cu părerea”, managerii de conținut s-au unit prin frică în confederații politice regionale, să rezolve respectivele probleme. Mulți au angajat, la rândul lor, oameni pentru conturile aferente, de multe ori dintre consilierii primarilor vechi, pentru că erau singurii care mai bungheau ceva pe internet.
Noii primari nu au reușit, în mod evident, să rezolve majoritatea problemelor din satul românesc. Este neclar în ce măsură foștii primari le-au făcut felul, răzbunându-se pe linie politică prin consilieri sau dacă primii pur și simplu n-au știut să comunice cum trebuie, odată aleși, dar la alegerile ulterioare vechii primari au candidat pe o platformă de renunțare la sistemul de informare prin Facebook și sondajele îi plasau cu multe procente înainte. Rezultatul alegerilor locale a urmat sondajele.
Monitoarele au fost date jos și distruse, în peste 95% din cazuri, chiar în aceeași seară. Poate fără legătură, noaptea alegerilor a avut și cele mai multe apeluri la serviciul de urgență 112, din toată istoria României.