Când au dispărut filmele foto

camera-711025_960_720

A început cu filmele foto. Au dispărut, încet, încet de pe întreaga suprafață a globului, din puținele magazine rămase care le mai vindeau. Producători rămași nu au făcut față cererii, apoi s-au bucurat că o nouă generație de fotografi alegeau mediul vechi, după evoluția fotografiei digitale. Dar în mai puțin de un an, s-au oprit din producție, în mod misterios. Au anunțat, discret, că nu mai produc și gata! Nu a apărut nicio știre pe temă.

Au urmat, apoi, magazinele de vechituri și camerele foto vechi. Multe, surprinzător de multe, toate cumpărate, de la cele mai ieftine la cele mai scumpe, funcționale sau nu. Din nou, nicio știre, doar actul în sine.

Oameni aparent normali, cu buzunare groase, de toate naționalitățile intrau și le cereau. Plăteau oricât. Asta, de bine, de rău, a ajuns cumva o temă pe internet. Era imposibil să rămână un secret prea mult timp, iar pe comunitățile virtuale apăruseră deja bănuielile și conspirațiile. Un utilizator pe nume filmbuff23 chiar spunea ieri, pe Reddit, că autoritățile ar fi descoperit ceea ce se știa de atât de mult timp, că o fotografie pe film îți fură sufletul. Asta credeau și primele popoare ale Americii, că o fotografie provoacă spiritele. Este, pur și simplu, spunea el, un secret redescoperit.

Printre fotografii profesioniști, cei cu stocuri de filme în frigidere și camere foto analog, s-a găsit unul să-l creadă. Alături de câțiva oameni de știință, au făcut toate studiile posibile asupra unor voluntari de toate vârstele. S-au făcut mii de poze, dar rezultatul a fost același: nimic; nici în interacțiunea luminii cu subiectul, nici în lumina surprinsă asupra filmului, singura concluzie a fotografului a fost că singurul furt al sufletului s-ar întâmpla dacă ar lovi mortal un model cu camera – concluzie la care ajunsese, după ceva timp și frustrare și cu o durere destul de mare în buricul degetului-trăgaci.

Și totuși, la sfârșitul experimentului, când toată lumea plecase și își strângea, supărat, acareturile, a observat o persoană așteptând în cadrul ușii. Calm, liniștit, omul era înalt, bărbos, uscățiv, cu niște ochi de un albastru puternic.

„Am terminat experimentul, ați întârziat și nu mai am nevoie de model,” spuse fotograful, vizibil iritat.

„Ah, nu, scuzați-mă, nu, nu!” Omul râse ușor jenat și își drese vocea. „Îmi cer scuze, nu fac parte din experimentul dumneavoastră, deși am auzit de el. Ați descoperit ceva? Întreb din pură curiozitate.”

„Nu. Evident că nu. Cine dracului să înțeleagă ceva, e o prostie tot,” urlă fotograful, în timp ce trăgea nervos de un cablu din perete. „Ce dracului, dom’le, n-ai minte? O tâmpenie. Ce cauți aici?”

„Pe dumneavoastră,” răspunse omul pe același ton jovial. „Mai exact, am nevoie de serviciile dumneavoastră.”

„Sunteți cam bătrân pentru o nuntă, deci bănuiesc că un photo-shoot de studio? N-am putere acum, vă rog să luați o carte de vizită și să reve–”

„Nu, nu,” negă din mâini omul. „Nicidecum. Se întâmplă să reprezint niște interese extrem de discrete, e totul foarte discret. Pe scurt, ne trebuie ajutorul dumneavoastră într-un alt proiect, unul cumva similar cu cel pe care tocmai l-ați terminat.”

„Adică? Nu mai am film, l-am terminat cu ultimele cadre aici. Iar prostia că fură sufletul e fix asta, o prostie.”

Omul se apropie lent, calm, cu același zâmbet înțelegător pe buze. Fotograful în sfârșit observă cum omul păstra aceeași poziție a picioarelor, cum se mișca precum o foaie împinsă de vânt. Nici buzele nu i se mișcau, când vorbea, apropiindu-se.

„Da, vedeți, problema nu este că furați suflete, făcând acele poze. Problema e că pentru fiecare fotografie pe care o faceți, în această lume, într-una paralelă, diferită, care se mișcă mult mai încet, apare acel cineva fotografiat. Și este.. cum să spun… extrem de aglomerat în lumea noastră, din cauza unor oameni ca dumneavoastră…”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to Top