În 2024, la 45 de ani, eram un superstar global, descoperisem secretul nemuririi în ADN-ul oamenilor. Cu o serie de medicamente și un tratament regulat, neinvaziv, oamenii puteau trăi cel puțin o mie de ani.
Nu era universitate de pe planetă care să nu mă primească, în circuitul lecturilor științifice, aveam oferte de la Hollywood cu cei mai titrați actori și regizori care voiau să-mi facă filmul biografic și destui bani să-mi cumpăr o țară mică, la alegere.
Dar povestea asta nu este despre cine sunt eu, mai bine zis cine eram, ci despre o simplă discuție avută într-o noapte de august cu un om necunoscut. A venit la petrecerea de după decernarea unui prestigios premiu de profil, s-a prezentat drept Marcus Soliko. Părea cam de vârsta mea, înalt, subțire, cu o piele smeadă și dantura perfectă.
Mi-a prezentat o carte de vizită metalică. Alcoolul m-a făcut să-i văd numele de pe ea în mod ciudat, schimbându-și forma și adâncimea. Mi-a urmărit reacțiile, dar n-am zis nimic.
„Ați făcut omenirii o mare onoare, domnule doctor.” Spuse el, adoptând o postură relaxată, cu un pahar de șampanie în mână. „Eu reprezint niște interese mai degrabă exotice, cel puțin pentru cercurile dumneavoastră științifice…”
„Am vorbit cu colegi de-ai dumneavoastră, deja, domnule,” am răspuns eu. „Nu ma interesează colaborări cu serviciile secrete.”
„Nu,” răspunse zâmbind Soliko. ”Nimic în sensul ăsta. Din păcate, ceea ce urmează să vă spun va suna extrem de ciudat, dar vă asigur că este 100% adevărul pur. Doriți să mă ascultați cinci minute?”
„E țară liberă, domnule, dar vă anunț că dacă sunteți vreun sectant sau activist religios, nu avem ce discuta și este posibil să chem paza,” am răspuns eu, pus în gardă.
„Nici asta nu sunt,” replică el cu același zâmbet bonom. „Nu, domnule doctor, eu sunt membrul unui trib african, vechi de peste douăzeci de mii de ani. Îi spune N’kobo, nu ați auzit de noi, dar suntem pe fața Pământului de la apariția civilizației. Pot continua?”
„Da, vă rog, sună interesant. Doriți să vă ofer licența pentru medicamentul meu în Africa, nicio problemă, puteți lua legătura cu avocații mei. Dar vă anunț că nu voi lua parte la mișcări politice sau revoluționare.”
A clipit des, în replică, probabil simțindu-se jignit, dar a continuat pe același ton plăcut. „Este foarte important să fiți atent la următoarele informații… Noi am descoperit ceea ce dumneavoastră ați inventat, acum cinci mii de ani. Nu vorbim aici de drepturi de autor, nu căutăm nicio astfel de acțiune legală. Membri ai tribului nostru au descoperit că prin auto-stimularea unor stări și o sumă de exerciții mintale, putem excita gena pe care cercetarea dumneavoastră a identificat-o prin cercetare, după atât timp.
„Este, dacă doriți, remediul natural la știința dumneavoastră. Nu cred că mă veți crede și probabil că vă pierd interesul, dar vă mai pot spune atât: noi, cu experiența noastră de peste cinci mii de ani, eu ca exemplu care stă aici, în fața dumneavoastră, la o vârstă de peste șase mii, noi vrem să vă felicităm, dar să vă spunem și că cvasi-descoperirea dumneavoastră va avea consecințe catastrofale pentru planetă, dacă este implementată la scară globală.”
„Șase mii?” Am întrebat eu. ”Nu arătați o zi peste patru! Cred că o să vă rog să mă scuzați, îl văd pe guvernatorul statului că mă cheamă.”
„Desigur,” răspunse Soliko, lăsând paharul pe masă, în fața mea. ”Aveți cartea mea de vizită, veți ști, la momentul oportun, ce să faceți.”
Guvernatorul nu mă chemase, dar era clar că aveam de-a face cu un nebun. Astăzi, trei mii de ani mai târziu, scriu aceste rânduri în mesajul meu de adio și deplâng prostia tinereții. Ca și viața, nemurirea are o maturitate, pe care n-am văzut-o, orbit de efectele incredibile ale tehnicilor descoperite de mine.
Realitatea prezentă o știm cu toții… cert este că am dezamăgit omenirea, ca om de știință și membru al rasei mele. Am uitat rapid de avertizarea lui Marcus, iar atunci când am încercat să-l contactez, pe acea carte de vizită magică, ale cărei elemente chiar se mișcau în funcție de căldura corpului meu, a felului în care era atinsă și, mult mai important, în funcție de ce gândeam, nu l-am mai găsit. Nu a venit, deși nu cred că murise, doar ajunsese Terra într-o asemenea situație încât scuzele nu-și mai aveau rostul…
Știința este o religie precum oricare alta, atunci când crezi orbește în ea.