Primul sfert

Ptolemeu trase aer adânc în piept și privi stadionul cu bucuria unui copil care își primea, în sfârșit, jucaria mult râvnită. După aproape trei ani de încercări nereușite, stăruințe, cerșit, mite, pile, amenințări și doar câteva ilegalități grosolane, reușise să obțină un loc. Stătea la peluza cea exclusivistă. Se afla în sfârșit pe Stadionul Național. Spătarul din față îl informa că își găsise locul pe care-l plătise cu o sumă exorbitantă.

*** Ptolemeu Manole – VIP/R3/L4. Bine ai venit la Jocurile Anticorupție! ***

Era plin de datorii și nici că se putea să fie într-o situație mai precară cu viața sa. O coastă încă îl durea, sub costumul de plastic rosu aprins pe care și-l alesese special pentru seara asta. Jucase totul pentru șansa asta. Își așeză mai bine pălăria din velur roz și privi în jur, la mase.

Erau oameni veniți să-și susțină candidații, alții să-i omoare. Erau justițiari onești și foști juzi dezonorați. În sfârșit, erau votanții cu sete de sânge, bine organizați în grupuri pentru ultimul sfert de joc.

O dată la patru ani, Țara Românească, Slavo-Basarabia și ce mai rămăsese din Ardeal își trimiteau scursurile la București, unde campionii dreptății făceau spectacol din tribut. Era un joc sângeros și groaznic, transmis timp de 24 de ore pe toate canalele și branduit cu fața lui Vlad Țepeș.  

Ptolemeu rânji în aerul încălzit de flăcările nocturnei la plebea din jur. Asta însemna civilizație! După douăzeci de ani de război și prăpad, Jocurile țineau pacea și evoluția societății, iar el, Ptolemeu Manole (prietenii îi spuneau Tole), trăia la vârf.

Lângă el, un târgoveț grăsun, cu o tichie cu pene scurte și multicolorate, îmbrăcat în piei negre tăbăcite și ceva blană artificială, îi zâmbi aproape conspirativ.

• Prima dată aici, cetâțene? Îl întrebă cu bonomie.
• Se vede? Întrebă Ptolemeu cu o ușoară jenă, curătându-și instinctiv scamele de pe un genunchi.
• Nu, nu, răspunse grăsunul cu un râs scurt, chiar deloc, dar am observat că ai sabia de zi, mă gândeam că…
• A, înțeleg! Ptolemeu își îndesă grăbit garda un pic ruginită mai bine sub scaun, jenat. Nu mai avusese lei și de o sabie nouă, de seară. Nu, eram în grăbă, continuă el, am uitat-o pe cea de paradă acasă. Știu că…
• Pai da.. Noi doar privim, declară grăsunul. Bine, asta dacă nu vrem chiar să participăm. Ai delegați printre ei? Vreun trimis?

Ptolemeu știa la ce se referă vecinul.

• Nu, am doar niște pariuri mai sportive puse. Cred că va fi cel mai interesant joc din ultimii ani.
• Să vedem, răspunse omul, în timp ce ultima silabă se pierdea în hărmălaia anunțurilor de start.