Planul pe hârtie fusese simplu, chiar dacă un pic nebunesc. Intri dinspre Catedrală, cu cei 40 de oameni, direct în clădire. Urci pe scările de marmură câteva etaje, urmează culoarul principal până la colț, împrăștiind orice rezistență găsești, spargi birourile lui Vodă, furi odorul și o tai înapoi pe unde ai venit. Pe cai, era chiar simplu și extrem de scurt. În douăzeci de minute ar fi traversat înapoi Dâmbovița, cu misiunea îndeplinită.
În realitate, nu mai aveau cai, erau prinși într-un birou, câteva etaje mai sus, între două tabere care trăgeau în ei, cu puțină muniție rămasă. Petre se întrebă dacă unica sa grenadă ar avea vreun sens, pe holul lung și larg pe care-l vedea, dacă ar face vreo diferență în focul încrucișat de care se ascundea împreună cu cei 10 oameni rămași în viață.
Nimeni nu-i pregătise pentru lovitura de palat la care participau fără vină, la fel cum nu se așteptaseră ca toate informațiile date de iscoadele de săptămâna trecută să fie incorecte. Casa Poporului urma să fie aproape goală, cu Vodă plecat la lupte cu bulgarii, peste Dunăre; iar planul boierului Mărculescu, de a pune mâna pe ceva aparent banal, precum un odor care nu era nici măcar în camera tronului, ci tocmai în apartamentele private ale lui Vodă, practic posibil.
„Odorul”, mai exact o geantă grea, încuiată în metal, îl avea. Muriseră vreo douăzeci de oameni pentru el, plus caii. Problema era acum cum scăpa din Casa Poporului. Iar aici Petre trebuia să gândească repede o soluție, între șuieratul gloanțelor și marmura veche de peste 100 de ani, pe care acestea o ciupeau.