menu Menu
De pe Podul Grant
By Mihnea Posted in blog on July 8, 2019 0 Comments 2 min read
Bună ziua, sunt moartea Previous Migrația zeilor Next

Simți că ți-e frică, rupt de fugă, atunci când îți scapă pistolul vechi de o sută de ani și nu te întorci după el. Aproape că sari peste gaura din Podul Grant care marchează granița dintre sectoare și tragi un șut cu râvnă la scândura care făcea trecerea. Și te întorci gâfâind și-l vezi pe Picioruș, acum cu pistolul tău în mână, cam la zece metri distanță. Ce faci? Mai aveai gloanțe? Fugi, oare? Știe să ochească nenorocitul?

Sunt întrebări justificate, în anul 2101, într-un București bombardat și vai de el. Iar Picioruș, boierul sectorului din Sud care te vrea mort, își șterge sudoarea cu vesta prăfuită și țintește. Până la urmă, i-ai furat cel mai de preț odor al domniei sale și ai schimbat categoric ordinea puterii în fosta capitală a unei țări de mult apuse, dacă nu chiar pe cea din regiunea mai largă, din Protectorat. Nasol.

Și știi că va trage, iar inima îți sare în sus, parcă nu vrei să mai fugi și să pui distanță și mai mare între tine și el. Cumva, ești la tine în sector, iar geanta din mână îți aduce aminte de ultimele săptămâni de groază. Te-ai săturat de toată povestea și un instinct de mic escroc îți spune că dacă nu reușește să te omoare, ți-ai câștigat mult mai mult decât viața. Ai avea și libertate.

Dar să tragă nenorocitul, îți spui, în timp ce-i rânjești cu ultimele puteri și întinzi mâinile ca o sperietoare de ciori. Să aibă ce ținti! Și închizi ochii și aștepți, iar în jurul tău se aude șuieratul gloanțelor.


Previous Next

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cancel Post Comment

keyboard_arrow_up