Frăția

I-am făcut un semn cu degetele în „V” pe umărul stâng omului de la poartă. Devenise salutul aproape internațional al celor ca noi, vaccinați și mobili, într-o lume de zombi post-apocaliptice.

Exagerez. Cei care refuzaseră vaccinarea nu deveniseră zombii, dar reușiseră ceva fantastic și din perspectiva românilor și a lungii lor istorii. În fața refuzului din ce în ce mai violent al unei largi pături ale populației în fața vaccinării, autoritățile deciseseră, în toamna lui 2022, să impună acțiunea oraș cu oraș, pe harta țării. Se carantina un oraș întreg, se aducea Corpul de Vaccinare al Medicilor, iar oamenii erau așteptați la imunizare.

Totul până la Bacău. Reacția populară a fost atât de puternică, în siajul unor știri false locale destul de brutale legate de ambulanțele nefericit vopsite în negru ale Corpului, încât orașul a căzut într-o noapte în starea naturală de haos. Nici armata n-a îndrăznit să intervină. De acolo, s-a extins povestea în toata Moldova și o parte bună din Muntenia.

În contextul ăsta, noi cei vaccinați ne-am ascuns, ne-am rezumat la mici gesturi precum cel făcut acum către Nea Mișu, acum. Și berea devenise un lux, până la urmă, în baruri ascunse de ochii Frăției pentru Unirea Românilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to Top