S-au adunat fluturând, din toate departamentele. Copacul de întâlnire era deasupra unui restaurant cunoscut din centru, practic sediul pre-pandemie al organizației. În jurul crengii, frunze mari erau zgâriate cu sloganuri și previziunile companiei. Câteva frunze aduse de prin alți copaci, în chip de rame, arătau vechi fapte de arme, istorice sau mai recente, ale porumbeilor.
„Bună ziua,” spuse directorul Rrrobert, ”o să încep întâlnirea din scurt, pentru că vremurile sunt de așa natură. Așa cum știți, pandemia ne-a trecut printr-un moment de criză față de menirea noastră primară, umanii nemaiieșind din case și toți transmițându-și acea boală.”
Toți cei de la masă fură de acord zgomotos. Se auzi chiar „animale murdare”, dintr-un colț al crengii.
„Așadar,” reluă solemn Rrrobert. „Să auzim de la Rrrisecaru situația exactă.”
Vice-directorul deschise o frunză cu chart-uri, agățată de o tulpină mai înaltă și începu. „Vă mulțumesc, domnule Rrrobert. Aveți perfectă dreptate. După cum vedeți, pentru o perioadă de timp, căcatul în capul umanilor a scăzut cu 90%, fapt nemaiîntâlnit în istorie. Principala noastră datorie în natură aproape că a dispărut și a trebuit să ne mulțumim cu vehicule sau, mai rău, cu alte animale. Apoi, hrănitul nostru de către moșii și babele umane fără rost în viață a scăzut cu 60%, într-o perioadă similară. Aici ne-am mai descurcat pe la balcoane sau cu cei care nu respectau legile de pandemie. A fost încă bine, mai ales în rural, unde erau principalele depozite de boabe. Încet, am început să ne revenim, deși trebuie să fim atenți la creșterea aproape alarmantă a adopției de pisici, ca efect direct al pandemiei și plictiselii umanilor. Mulți colegi au murit în mod tragic, aducându-ne aceste vești.”
Întreg copacul fremătă de zgomote păsărești triste.
”Las locul colegului Rrrăzvan pentru următoarea parte a prezentării…” spuse Rrrisecaru.