Coada la post-vii
„Și tu, Ioane?” Bătrânul ridică bastonul, în semn de salut.
„Și tu, Ioane?” Bătrânul ridică bastonul, în semn de salut.
Acum vreo douăzeci de ani, după Război, am stabilit că localul este al meu cu respectivele forțe de bine, venite să stăbilească ce era de bine. Mai degrabă dintr-un favor, decât pentru suma frumușică băgată în chimir străin, am cumpărat spațiul de la tatăl actualului boier, atunci mafiot principal; bine, …
„Aici e toată frumusețea. Știți povestea, că doar ați fost implicați. Chinezii îi împing pe ruși să invadeze Europa de Est, Uniunea acționează mult prea târziu, se aruncă vreo două bombe nucleare peste baltice, se negociază lucruri, Uniunea trădează și mai împinge un pic frontul, rușii ajung până la Carpați… …
„Căpitane,” se auzi de la ușă, parcă în ton cu gândurile mele. Un singur om mi se adresa așa. Marcel Dumbravă Ionescu era liderul de facto al Capitalei, boierul de sector și, cumva neașteptat, protectorul a cam jumătate din fosta Țară Românească, de la Oltenia spre București. Lăsând la o …
Am intrat înapoi în spațiul normal cu o dorință de răzbunare mai puternică decât căldura soarelui. Voiam să moară toți, dușmani și extratereștri, pentru ce făcuseră din noi. Mă simțeam rușinat de fuga în hiperspațiu pentru a-mi scăpa pielea, după o luptă pe care n-aveam cum să o câștig. Și …
„Și băieții ăștia de mă urmăresc peste tot și scriu de mine?” „Domnule, nu mi-aș face probleme cu ei.”
Veniseră de cinci ani și deja Terra era altfel, schimbată parcă de un zeu binevoitor într-o utopie. De la accidentul extratereștrilor încoace, ei erau zei, lideri. Nava lor, înfiptă în crusta Pământului, nu departe de locul unde însăși umanitatea evoluase, devenise un loc de pelerinaj. În jur, stabilitatea politică luase …
„Știți, este interesant faptul că avem strămoși comuni. Oamenii de acum zece secole nu v-ar recunoaște, probabil, deși noi am fi, în continuare, mai mult sau mai puțini identici cu ei. Este ceva de notat, apropo de excese și involuția umană.”
„Nimeni nu ne mai salvează acum,” spuse comandantul, privind spre linia inamică.
Jerod era gata să plece spre casă, dar nu înainte să-și arunce un ochi, singurul pe care îl mai avea, pe piața asigurărilor de micro-călătorii. Drumul dintre serviciu și apartament trecea prin câteva cartiere cel puțin sărace, iar frica de a fi o victimă, virtuală sau, zei-ferește, fizică era constantă.