menu Menu
Mic preview de carte
By Mihnea Posted in blog on April 12, 2017 0 Comments 2 min read
Mic preview de carte II Previous Fuga în hiperspațiu Next

„Căpitane,” se auzi de la ușă, parcă în ton cu gândurile mele.

Un singur om mi se adresa așa. Marcel Dumbravă Ionescu era liderul de facto al Capitalei, boierul de sector și, cumva neașteptat, protectorul a cam jumătate din fosta Țară Românească, de la Oltenia spre București. Lăsând la o parte federația orașelor din Transilvania sau Protectoratul moldovenesc al rușilor, era cel mai puternic om din zona liberă.

Și da, apelativul era aruncat în zeflemea, chiar dacă avusesem gradul aferent. În timp ce eu vedeam oameni murind, el scria „fut” pe gardurile lui ta-su. Dar motivul adevărat era chiar în spatele lui. Doamna Olga Ionescu, née Olaru, fusese asistentă medicală în timpul Războiului și, printre altele, amanta mea. Faptul că era basarabeancă doar îi întărea frumusețea ușor exotică, chiar și acum, la patruzeci de ani și dupa vreo trei copii. Nu aveam frustrări pe temă, rămăsesem prieteni, dar n-aveai cum să n-o vezi, cu un cap mai înaltă decât Marcel, o blondă aranjată și cu un vino-încoace cert

Marcel, în față, ușor burtos, cu mustață și nu om urât, doar mai prost decât ta-su, purta un costum gri deschis, un fel de uniformă a forțelor eliberatoare din mafia de sector și o sabie de gală, probabil împrumutată din vreun muzeu. Se dădea modest, cred. Lipăi înspre mine în clinchetul sabiei, ca să-mi strângă mână. Am înconjurat barul să-l primesc.

„Prietene, cum îți merge?” Întrebă el privind în jur, cu aer bonom, dar evident superior.

„Ceva mai bine, boiere,” i-am răspuns, mai mult la mișto. „Vreți niște frigărui, de ați venit toți cu sabiile în restaurant?”

Am văzut-o pe Olga oprindu-și un zâmbet, ceea ce cumva a meritat toată aroganța.


Previous Next

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cancel Post Comment

keyboard_arrow_up